Probabil ca cel mai mare vis al meu pe cand aveam doar un metru si-o palma a fost sa ajung pe alt continent, mai exact America. Nu ma invinuiti, toate desenele de la Disney Channel aveau actiunea desfasurata pe cealalta parte a Atlanticului. Pe langa asta, parea ceva greu acesibil – sa zbori atat de mult ca sa ajungi atat de departe. Oarecum ma obisnuisem cu ideea ca o sa calatoresc pe-acolo doar atunci cand o sa fiu mai mare, luand in calcul ca am un frate mai mic care nu ar rezista 7-8 ore in avion.
Ei bine, universul a facut ca eu sa ma opresc intr-o zi in fata afisului cu schimburile de experienta din liceu, de care chiar nu stiam inainte. Erau in Olanda si in America.
Va imaginati ca am vrut din prima sa merg in America, nu? Nu?
Nu a fost asa. Ma gandeam sa ma inscriu pentru Olanda, pentru ca ideea de a pleca asa departe ma speria. La interviu, m-am razgandit in clipa in care profesorii m-au intrebat “Pe ce lista te inscriem?”, dupa ce mama m-a incurajat sa aleg America. Si cred ca a facut foarte bine.
A urmat o lunga asteptare pana in ziua plecarii, care a venit de-abia 10 luni mai tarziu, intr-o zi de joi. Pe cand colegii mei se duceau la liceu, eu ma urcam in avion si deja uitasem ca trebuia sa dau un test la romana. Te-am pupat, Harap-Alb.
Am aterizat la New York in jurul orei 5 sau 6 seara, dar din cauza incidentului bagajelor pierdute, am mai stat pe acolo putin. Am luat un tren spre statia de metrou, iar apoi am luat metroul pana la o statie apropiata de Times Square si de hotelul nostru. Momentul in care am iesit la suprafata a fost probabil unul pe care nu-l voi uita prea curand, pentru ca un grup de 10 liceeni se transformase intr-o gradinita de copiii extrem de fericiti, care trageau dupa ei cate doua valize fiecare, dar care nu erau atenti la drum, ci doar se uitau in sus, la cladirile carora nu puteai sa le vezi varful.
Am ignorat oboseala si, dupa ce ne-am lasat lucrurile la hotel, am iesit din nou pe strazi. Am fost in Times Square si am urcat pe varful zgarie-norului din Rockefeller Center. O parte din mine credea ca visez, partial pentru ca muream de somn, dar si pentru ca, doar cu o zi in urma, eram la liceu in rutina mea zilnica si dintr-o data am aterizat in The Big Apple.
Era ca si cand orasul avea un ritm propriu – nimeni nu se plimba, parca toti oamenii se grabeau sa ajunga undeva, toti aveau un scop, iar eu ma aflam in mijlocul agitatiei lor. M-am simtit mica si mare in acelasi timp – mica, pentru stateam langa cladiri foarte inalte, in inima unui loc necunoscut, si mare, pentru ca faceam parte dintr-un oras imens, care se intindea la infinit pentru mine in clipa aceea.
Urmatoarea zi am mers in continuu si am strabatut de cateva ori Manhattan-ul. Am inceput de dimineata prin a merge in varful Empire State-ului, de unde am vazut, sa zicem, totul. Mai intai am urcat pana la etajul 86 (main deck), iar apoi pana la etajul 102 (top deck) cu un lift manual, in care in loc sa fie afisate etajele pe masura ce urci, este afisata altitudinea. Am fost complet fascinata de vedere.
La un moment dat, ma uitam in zare si am vazut un punct mic si verde si mi-am zis “Poate aia e Statuia Libertatii haha”, dar chiar era Statuia Libertatii. Parea atat de mica pe langa zgarie-nori, incat nici nu o observai din prima.
Nu stiu cum, dar am ajuns sa facem poza cu un strain, in care se petrece de asemenea the ultimate photobomb cu un bodyguard care lucra acolo. Chiar nu stiu ce sa zic despre asta.
*trecand peste*
Dupa aceea, am mers pana la un port de unde am luat un vaporas care ne-a plimbat in jurul Statuii Libertatii (care nu e chiar asa mica cum parea inainte) si pe langa Manhattan si Brooklyn.
Am vizitat Intrepid Air&Space Museum, un muzeu destul de extins care avea: expozitia de avioane, expozitia navetei Enterprise (nava spatiala construita la scara naturala pentru efectuarea mai multor teste, care insa nu a zburat niciodata), expozitia unui submarin si expoitia de drone (unde a fost facut un colaj cu cele mai bune fimulete realizate cu drone, unde au aparut si secvente din filmele lui tata!!) .
La una dintre expozitii era amplasat si un simulator de zbor, in care controlai miscarile unui avion. Desigur, pentru distractie, toti am ales sa ne dam peste cap si sa ne rasucim probabil mai mult decat trebuia, pentru ca am ametit destul de tare.
Ne-am plimbat apoi prin Manhattan, admirand imprejurimile.
Am trecut si prin Central Park, dar incepuse sa se innopteze, deci nu am stat atat de mult. A fost, insa, o perioada scurta de liniste in care nu se mai auzeau atat de tare claxoanele si sirenele si nimeni nu te impingea ca sa treaca, fiindca se grabea. Un fel de pauza de la agitatia urbana.
Seara, am fost la un restaurant pe Broadway, numit Stardust, unde ospatarii cantau. Am asteptat la o coada lunga cat o strada (vorbesc serios, localul era pe colt, iar coada se intindea pe langa cladire pana aproape de urmatoarea intersectie), dar cu siguranta a meritat. Era interesant sa mananci si, dintr-o data, sa vezi persoana care te-a servit cu putin timp in urma cantand in mijlocul restaurantului. La un cantec interpretat de mai multi angajati s-a dat si cu confetti. La mese, toti oamenii radeau, bateau din palme sau fredonau refrenele cunoscute – atmosfera era minunata. Si milkshake-urile erau la fel de minunate.
Cand am plecat, profesorii au spus sa nu mai mergem si pe Empire State cum planuisem, pentru ca suntem prea obositi. Auzind asta, cred ca toti am sarit si am tipat “Nunununu, mergem mergem!!!!” si ne-am trezit instant.
Asa ca am urcat din nou. In acelasi hol in care fusesem de dimineata acum era un om cantand la saxofon. Afara pe puntea de observatie era mai liniste – toti vizitatorii taceau si admirau privelistea. In sfarsit, dupa o zi plina de alergat dintr-o parte in alta, aveam un moment de ragaz.
Peisajul imi devenise cunoscut, aveam puncte de reper si puteam sa arat cu degetul pe unde am fost. Orasul care inainte era o mare de necunoscut se transformase intr-un loc pe care voiam sa il descopar in totalitate.
Urmatoarea zi am impachetat repede si am fugit catre gara. Urmatoarea statie : Washington DC.
To be continued
xo,
Cristiana
2 comments