Acum vreo doua saptamani, am plecat impreuna cu ai mei si cu niste prieteni de familie la Londra pentru un city break de patru zile. Scopul excursiei noastre era concertul lui Adele, pe stadionul Wembley, la care am luat bilete din timp, fiind fani infocati.
Dupa doua zile de vreme buna, multe plimbari si vizite, calatorii cu autobuzul de noapte prin Londra, parca totul mergea prea bine. In seara de dinaintea concertului, stateam in camera cand Adele a anuntat pe twitter ca s-au anulat cele doua concerte pe care urma sa le tina (haha la unul mergeam si eu haha minunat).
Nici nu prea am apucat sa ma plang sau sa apuc sa fiu trista, pentru ca singura reactie a parintilor a fost:
– A, pai hai sa luam bilete la festivalul ala, cu care sunt afise peste tot prin oras.
Festivalul era British Summer Time si se tinea in Hyde Park. In seara respectiva tocmai fusese un concert Green Day la care as fi vrut sa merg dar eh Adele s-a hotarat ca nu mai tine concertul cam tarziu. Urmatoarea zi, evenimentul mult asteptat era cantarea lui Justin Bieber, desi eu, nefiind fana, nu eram chiar atat de nerabdatoare.
Am luat bilete destul de in fata, which was pretty cool, dar nu puteam sa irosim o zi intreaga la un festival, asa ca am ajuns doar seara. As fi vrut sa il vad mai ales pe Martin Garrix, dar fix cand cei de la intrare ne puneau bratarile, el a anuntat “Thank you so much guys! This is the last song tonight”, iar eu instinctiv am sarit si am tipat “NU NU NU INCA”. Atunci, tipul care imi punea bratara mi-a spus “Be careful and don’t faint when Justin Biebers starts to sing”, iar eu in nebunia mea i-am raspuns cu o replica deloc coerenta si total random (ceva de genul “But no like Martin Garrix leaves and I love him ok I will run”) si am luat-o la fuga.
Il vazusem anul trecut la Untold si mi-a placut mult atmosfera, si cea de festival in general, si cea pe care a facut-o el. Si, la fel ca la Untold, ultima melodie a fost “In the name of love”.
Dupa ce a iesit de pe scena, am avut timp sa ma uit in jur si sa-i observ pe ceilalti : am regasit aceleasi outfit-uri cu vibe de festival, aceiasi oameni care dansau de parca nimeni nu-i privea, aceleasi spirite libere care se bucurau de o zi chiar foarte calduroasa in Londra (si probabil si singura – can’t trust English weather). Categoric, asta este unul dintre aspectele mele preferate la festivale – oamenii. Cu totii vrem sa ne bucuram atat de mult de concerte, incat ajungem sa cream playlist-uri, stiluri vestimentare si make-up looks ca sa ne simtim perfect in momentul in care dansam cu prietenii pe melodiile preferate. Era un citat dintr-o carte care exprima cam tot ce simt eu cand ma bucur la maximum de un festival : “And in that moment I swear we were infinite”.
Kind of la concertul asta.
Normal ca atunci cand Justin Bieber a intrat pe scena, toata lumea a inceput sa tipe (mai ales fanii din primele randuri). Majoritatea cantecelor au fost unele destul de cunoscute, pe care le stiam si eu, deci m-am semi-comportat ca o fana.
De cateva ori, tata m-a ridicat la el in spate si am putut sa privesc totul de sus – o multime de oameni care dansau si sareau pe acelasi ritm. Nu toti stiau versurile, nu toti erau in primul rand, dar stateau cu prietenii si pur si simplu traiau clipa.
Carpe diem frate.
A fost cu siguranta o experienta placuta si chiar am invatat ceva – ca nu conteaza la ce concert sau festival mergi, ci conteaza cu cine si cum reusesti tu sa te distrezi.
xo,
Cristiana